cristiPreşedintele Consiliului Judeţean, Cristi Bâgiu, explică ce înseamnă Podul de la Vadu Paşii pentru comunitate, dar şi ce implică lucrările pentru realizarea acestui proiect.

“În momentul în care derulăm o investiție, un proiect de care să beneficieze întreaga comunitate, încep să apară critici. Dar cel mai important este să ne gândim la cetățeni, și la beneficiile pe care un anumit proiect sau investiție le aduc acestora.În legătură cu Podul de la Vadu Pașii, aș dori să fac câteva precizări. Consiliul Judetean Buzău are prevăzută, în bugetul din acest an, suma de 100.000 de lei, pentru începerea procedurii de reabilitare a Podului de la Vadu Pașii. Licitația se află pe SEAP, ofertele trebuiau deschise pe data de 21 octombrie, dar am primit o contestație. După ce CNSC va înainta decizia sa, vom continua procedura”, a declarat Cristi Bâgiu.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean a ţinut să facă precizări legate de finanţarea proiectului.

“Consiliul Județean gestionează derularea procedurilor și partea tehnică a acestui proiect, întrucât dispune de un departament tehnic mai bine pus la punct decât al unei primării. Domnul Teodorovici a spus, în mai multe rânduri, că se va ocupa de partea de finanțare. Nu am spus niciodată că banii au fost alocați deja, dar se fac eforturi susținute pentru punerea în aplicare a acestui proiect, deosebit de util pentru locuitorii din zonă”, a mai spus Cristi Bâgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here