Membrii Asociaţiei Pro Infrastructură propun o soluţie interesantă care ar putea fi aplicată pe acest tronson şi care ar duce la salvarea de vieţi omeneşti. ,, Soluția pentru DN2 este simplă, relativ ieftină și ușor de pus în aplicare: transformarea în profil 2+1 alternativ, așa cum a demonstrat cu succes liderul european în siguranță rutieră, Suedia. În această țară scandinavă există aproximativ 3000 de km de drumuri 2+1 alternativ, cu lățimea de 13 metri (platforma DN2/E85 între București și Roman este la fel de lată). VTI, institutul suedez de cercetări rutiere, a evaluat mai mult de 2000 km de tronsoane 2+1 alternativ timp de 10 ani și concluzia este remarcabilă: acest standard oferă siguranță la nivel de autostradă deoarece numărul de victime raportat la numărul de vehicule este aproximativ același ca pe autostradă. Comparativ cu o șosea de aceeași lățime, care însă permite intrarea pe contrasens (fără parapet), s-au constatat de cinci ori mai puține victime! Un drum 2+1 alternativ are în total 3 benzi de circulație, iar banda din mijloc este folosită pentru depășire, alternativ, la fiecare 1,2-3 km în funcție de situația din teren”, menționează membrii Asociaţiei Pro Infrastructură.

DN2 a fost modernizat în anii `90 tocmai după standardul suedez de 13 metri lățime. Între timp, aproape 3000 km de astfel de drumuri suedeze au fost îmbunătățite semnificativ ca siguranță prin amenajarea ca drumuri 2+1 alternativ. Membrii Asociaţiei Pro Infrastructură mai spun că în Suedia sensurile de mers sunt separate prin parapet care, pe cele mai multe sectoare, este din cabluri elastice subțiri dar surprinzător de rezistente: tehnologia Wire Rope Safety Barrier. În caz de impact, parapetul nu permite ca vehiculul să intre pe contrasens. Soluția și-a dovedit eficiența deosebită și în România, chiar pe DN2, în localitatea Afumați.

Potrivit unei noi statistici oficiale emise în iulie 2018 la nivel comunitar cu privire la siguranța rutieră în anul 2017, România se clasează pe locul 1 în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea din accidente rutiere. În 2017, peste 1950 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile publice din țară, adică 99 de persoane decedate la un milion de locuitori, practic dublu  față de media europeană care este de doar 50 la 1 milion, după cum spun membrii Asociaţiei Pro Infrastructură. Din acest motiv ei cred că implementarea profilului 2+1 alternativ deja existent în România se face cu investiții minime de timp și de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here