În următoarele zile, pe şoselele şi calea ferată din toată ţara se vor afla în trafic sute de tancuri, transportoare blindate şi camioane cu militari. Convoaiele militare se vor deplasa din zonele de dislocare sau de la graniţă, către poligoane de instrucţie în cadrul exerciţiului Saber Guardian 2019, între care şi Boboc, judeţul Buzău.

Convoaie de personal şi tehnică, româneşti şi aparţinând unor state membre NATO şi partenere, se vor deplasa, în această perioadă, pe căi de comunicaţii rutiere, feroviare, aeriene, maritime şi fluviale, în vederea participării la aplicaţie.Între 3 şi 24 iunie, are loc faza operaţională a celui mai important program de pregătire multinaţională din acest an în România – Saber Guardian 2019 (SG19) şi exerciţiile conexate.

Astfel, deplasarea convoaielor militare româneşti se face din zonele de dislocare la pace a marilor unităţi şi unităţi participante la exerciţiu către poligoanele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc, Borduşani şi spre alte zone de instruire, iar cele aparţinând armatelor străine se vor deplasa dinspre punctele de trecere ale frontierei către aceleaşi locaţii de instruire.

Exerciţiul multinaţional SG19 are ca principal obiectiv evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin mobilizare rapidă şi concentrare a forţelor în timp scurt, oriunde în Europa.Activităţile de instruire în comun din România includ exerciţii tactice de stat major şi cu trageri de luptă, forţări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a unităţilor si secvenţe cu specific medical.Pentru eficientizarea activităţilor de instruire în context internaţional, SG19 este conexat cu o serie de exerciţii naţionale şi multinaţionale, numărul total de militari participanţi ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 ţări aliate şi partenere.Este vorba despre: Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina şi SUA, dintre care 7.600 de militari reprezintă Armata României.

Programul de instruire multinaţională „Saber Guardian” s-a organizat anual din 2013 până în 2017, fiind găzduit, prin rotaţie, de Bulgaria, România şi Ucraina. Începând cu anul 2017, „Saber Guardian” este un exerciţiu bienal. SG19 este inclus în Programul exerciţiilor întrunite ale Comandamentului Forţelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creşterii interoperabilităţii la nivel întrunit şi multinaţional cu forţele naţiunilor aliate şi partenere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.