TalharieIeri, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pogoanele au reţinut un tânăr de 23 de ani din judeţul Ialomiţa şi un adolescent în vârstă de 17 ani, din Căldărăşti, pentru tâlhărie calificată.

Aceştia sunt bănuiţi că, în noaptea precedentă, ar fi mers, împreună cu un adolescent în vârstă de 15 ani, la locuinţa unui bărbat în vârstă de 58 de ani, din Căldărăşti, pe care l-ar fi lovit pentru a-l determina să le dea bani. Pentru că nu ar fi găsit bani, cei trei ar fi sustras din locuinţă un telefon mobil şi doi saci cu tutun şi doi lei după care ar fi plecat.

Victima a fost găsită de către un vecin a doua zi, în jurul orei 09.30, prezentând multiple leziuni.

Bărbatul în vârstă de 58 de ani a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, ulterior fiind transferat la un spital din Bucureşti.

Iniţial, nu s-a cunoscut identitatea celor care l-au agresat, însă în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pogoanele s-a stabilit că cei în cauză ar fi tânărul de 23 de ani şi adolescenţii în vârstă de 17, respectiv 15 ani.

Poliţiştii au recuperat bunurile sustrase din locuinţa victimei şi continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here