În perioada 14-20 martie 2016, Banca Naţională a României, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Child and Youth Finance International, a organizat o serie de activităţi pe teme financiar-bancare adresate tinerilor în cadrul programului „Global Money Week”. Acestea s-au derulat în cadrul unui proiect mai amplu de educaţie financiară iniţiat de BNR, „Să vorbim despre bani şi bănci”, şi au fost organizate la nivelul întregii ţări, în mediul urban şi rural, cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene şi al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. La activităţile educaţionale desfăşurate în cursul săptămânii trecute de către reprezentanţii Agenţiei BNR Buzău au participat 335 elevi şi profesori de la școli din Râmnicu Sărat și Topliceni

„Este al treilea an consecutiv în care BNR participă la programul GMW, iar succesul activităţilor derulate în cadrul acestui parteneriat a fost recunoscut la nivel internaţional prin câştigarea trofeului <Global Money Week> Award 2014 pentru Europa. Parte integrantă a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României, proiectele educaţionale au ca obiectiv creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare”, se arată într-un comunicat de presă al BNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here