Din anul școlar 2016-2017, toți elevii claselor a XI-a și a XII-a vor beneficia de manuale gratuite, a declarat luni, pentru „Agerpres”, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei. Ea a precizat că Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a început „procesul de asigurare a manualelor școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a pentru anul școlar 2016 — 2017”, așa cum este stipulat în Legea Educației 1/2011.

„Era un lucru prevăzut în Legea Educației Naționale din 2011, dar neaplicat până în acest moment. În consecință, am prevăzut un calendar astfel încât până pe 20 mai editurile vor transmite Centrului Național de Evaluare și Examinare exprimarea interesului pentru ofertarea de manuale școlare, precum și lista de manuale pe care pot să le oferteze, pe care le pot edita pentru copiii din clasele a XI-a și a XII-a. O altă etapă a calendarului prevede ca până la data de 31 mai editurile să transmită în unitățile de învățământ cu elevi de clasa a XI-a și a XII-a manualele cuprinse în catalogul manualelor școlare, cele care ar putea intra în anul școlar viitor”, a explicat purtătorul de cuvânt al ministerului.

Potrivit acesteia, în perioada 16 mai-10 iunie, profesorii pot să își selecteze manualele cu care vor dori să lucreze în anul școlar viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here