Buzoienii sunt invitați să pedaleze sâmbătă în cadrul unei acțiuni caritabile iniţiată de Asociaţia bucureșteană „Povestaşii” pentru strângerea de fonduri astfel încât cinci militari români răniţi în misiuni de luptă din Afganistan şi Irak să poată participa în toamna lui 2017, în Canada, la Toronto, la Jocurile paralimpice destinate veteranilor de război, „Invictus Paralympics Games”. Printre ei se află şi Eugen Mănăilă, militarul buzoian rănit în 2010 în Afganistan, care va şi participa la cursa de sâmbătă. Va fi vorba despre o cursă-plimbare cu bicicletele care va avea startul la ora 17.00, din fața Consiliului Județean, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, apoi se va pedala până la Crâng și înapoi, pe o distanță de 3 kilometri. „Mergem să pedalăm la Buzău și îi așteptăm alături de noi pe toți cei care vor să susțină Invictus România și, în special, pe buzoianul Eugen Mănăilă, unul dintre cei cinci luptători români ce merită să ajungă la Toronto.  Sâmbătă, pe 27 august, de la ora 17, ne adunăm în față Consiliului Județean, pe bd. Nicolae Bălcescu, să luam startul într-o cursă simbolică, de 3 km. Vor fi acolo vedete, autorități locale, dar și prieteni care au fost alături de noi pe tot parcursul campaniei ‪#‎pedalampentruInvictus2017‬. Singura condiție de participare este să aveți o bicicletă funcțională„, este mesajul organizatorilor de pe pagina de Facebook a Asociației Povestașii.

Viceprimarul Andrei Neder, fost sportiv de performanță, a fost desemnat de primarul Constantin Toma să reprezinte Palatul Comunal în acțiunea de strângere de fonduri.

,,Susțin cu bucurie inițiativa nobilă a Asociației «Povestașii>», de sâmbătă, 27 august, începând cu ora 17,00, pentru adunarea de fonduri astfel încât cinci militari români răniți în misiuni de luptă din Afganistan și Irak să poată participa, în toamna lui 2017, în Canada, la Toronto, la Jocurile paralimpice destinate veteranilor de război, «Invictus Paralympics Games». Printre ei se află și Eugen Mănăilă, militarul buzoian rănit în 2010, care va și participa la cursa de sâmbătă. Am înțeles că va fi vorba de o cursă-plimbare cu bicicletele, ce va avea loc pe un traseu din Buzău, din fața Prefecturii până în Crâng și înapoi. Nu voi putea fi prezent personal, dar viceprimarul Andrei Neder va pedala împreună cu toți cei care se vor alătura acțiunii. Față de sacrificiile făcute de ei, militarii români merită acest mic gest de solidaritate și de recunoștință făcut de comunitatea, de țara lor. Urez mult succes organizatorilor și vă îndemn să participați în număr cât mai mare, astfel încât numărul de kilometri parcurși în total să se transforme, prin mij­locirea firmelor ce îi vor cumpăra, într-o sumă cât mai generoasă care să ajute la adunarea sumei totale necesare. Vă invit să aflați mai multe informații de pe pagina special creată de organizatori pentru acest eveniment”, a scris pe Facebook primarul Constantin Toma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.