În cazul în care ați fost executați siliți și vi se va pune poprire pe salariu, numai angajatorul are voie să vă rețină banii, nu și banca, așa cum se făcea până acum, potrivit unui proiect de act normativ ce se află pe mesele deputaților, potrivit libertatea.ro.
Acestă lege este menită să împiedice atât angajatorul cât și banca să oprească, în același timp, câte 33% din salariu sau chiar întreg salariul, dacă aveți mai multe datorii. „Se constată tot mai frecvent, în ultima perioadă, amputarea veniturilor personelor fizice obținute în baza unor raporturi de muncă, prin poprirea veniturilor acestora, în baza unor hotărâri judecătorești investite în formula executory și care sunt puse în executare prin birourile judecătorești, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în domeniu”, se arată în motivarea legii.

Scutirea familiilor de drame

Potrivit deputaților, modul abuziv practicat în prezent, de executare silită a veniturilor persoanelor fizice rezultate din contracte de muncă, de către birourile judecătorești, determină adevărate drame familiale ca urmare a reținerii integrale a veniturilor acestora. Acest fapt determină pe foarte mulți români să renunțe la a mai folosi serviciile bancare și să ceară angajatorului să fie plătit „în mână”.

Concret reglementările deputaților se referă la „obligarea birourilor judecătorești de a înființa poprirea, în baza existenței unei hotărâri judecătorești executorii sau a oricărui alt titlu executoriu, doar la sediul angajatorului”.

În măsura în care debitorul obține venituri și din alte surse, executarea silită poate fi extinsă și asupra conturilor sale bancare, dar numai pentru venituri de altă natură decât cele obținute din contracte privind raporturi de muncă.

Banii din cont sunt de neatins

Deputații vor să se asigure că executorii judecătorești vor trebui să se asigure că același titlu executoriu nu este pus în executare și de angajator și de banca la care datornicul are contul în care își primește salariul. Deci, după ce angajatorul a reținut o parte din salariu banii care ajung în contul salariatului nu vor mai putea fi executați silit, indiferent de motiv.

Cât din salariu ți se poate reține

Dacă datorați bani cu titlul de obligație de întreținere sau alocație pentru copiii, vi se poate reține cel mult jumătate din salariu, în schimb, dacă este vorba de alte restanțe, angajatorul nu are voie să vă rețină mai mult de 33% din venituri, în cazul în care aveți o singură datorie. Dacă aveți mai multe datorii, să spunem la două bănci, atunci angajatorul vă poate reține jumătate din salariu, potrivit Codului de Procedură Civilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here