bani1Guvernul a renunţat la iniţiativa de impozitare a fiecărei tranzacţii în câştig, criticată de jucătorii din piaţa de capital, şi a decis ca impozitarea profitului să fie efectuată anual. Astfel, brokerii vor determina câştigul net anual sau pierderea netă ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului trecut până în ultima zi a lunii februarie a anului curent. Iniţial, Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică un proiect care stabilea că societăţile de brokeraj trebuie să reţină un impozit anticipat de 16% pentru fiecare tranzacţie pe profit, prevedere care a atras imediat nemulţumirea brokerilor şi investitorilor din piaţa de capital. Aceştia au afirmat că o astfel de măsură va descuraja investitorii să tranzacţioneze şi va încetini dezvoltarea bursei, şi aşa greoaie, şi au propus revenirea la sistemul colectării unei cote anticipate de 1%.Conform actului normativ, fiecare intermediar va calcula câştigul/ pierderea la fiecare tranzacţie efectuată pentru clienţi, va calcula totalul câştigurilor/pierderilor pe tot anul, după care va transmite în formă scrisă către fiecare contribuabil informaţiile privind rezultatul tranzacţiilor efectuate în cursul anului. Ultimul pas este depunerea la Fisc a unei declaraţii informative privind totalul câştigurilor/pierderilor pentru fiecare contribuabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here