imagesCA1WWLJM11Hărţuitorul celor două ziariste din Buzău a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. El a fost prins la sfârșitul săptămânii trecute după aproape o lună de cercetări. El este un agent de vânzări de la o companie de renume, are 32 de ani şi se pare că jurnalistele buzoience nu ar fi singurele sale victime.El este acuzat de accesare ilegală la sisteme informatice, modificare de date personale, șantaj și violarea secretului corespondenței, fapte pentru care riscă între 3 luni și 12 ani de închisoare. Anchetatorii cred că prejudiciul creat victimelor sale este de câteva zeci de mii de euro, având în vedere că zilnic, reușea să păcălească minim 6 persoane.

 La jumătatea lunii august, una dintre cele două ziariste a încercat să se logheze la contul său de mail. Nu a reuşit, a încercat pe al doilea cont, ambele pe yahoo, şi nici de această dată nu a ut succes. A fost înştiinţată că parolele i-au fost sparte. Ulterior ziarista nu a mai reuşit să acceseze nici contul de pe site-ul de socializare. La scurt timp a primit un telefon de pe număr privat. Individul care a sunat-o i-a cerut să-i dea conturile de pe trei cartele de reâncărcare şi a ameninţat-o că altfel nu îşi va mai putea folosi conturile. Din acel moment, pentru jurnalistă a început calvarul. Era sunată la intervale foarte scurte de timp , de câteva zeci de ori pe zi şi era ameninţată în acelaşi mod. Câteva zile mai târziu, prietenii ziaristei, aflaţi în lista de contacte au primit de pe adresa de mail a acesteia, fotografii personale. Îngrozită de ce i se întâmplă, s-a adresat poliţiei şi parchetului judeţean, serviciului de combatere a crimei organizate. După aproape o lună, hărţuirea ziaristei a încetat şi asta pentru că individul a fost prins.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here