imagesCALOY0P5O grupare formată din 9 persoane din judeţele Prahova şi Buzău specializtă în furturi de fier vechi a fost destructurată de poliţiştii buzoieni după  aceştia au fost prinşi în flagrant. Potrivit adjunctului IPJ Buzău, comisar şef Laurenţiu Pantazi, prinderea acestora a fost posibilă după o pândă în noaptea de 12 spre 13 august.  ” Existau suspiciuni cu privire la furtul unui hidrofor de 3 tone dintr-o societate comercială din localitatea Pietroasele. Un dispozitiv format din ofiţeri de la Poliţia Rurală şi lucrători SIR a reuşit prinderea a 4 dintre membrii grupării, cu vârste cuprinse între 30 şi 43 de ani, toţi din judeţul Prahova, după ce s-a folosit armamentul din dotare. Mai exact s-au tras 5 focuri de armă, două în plan vertical, trei în direcţia acestora”, a declarat comisarul şef Laurenţiu Pantazi. Cei patru aveau asupra lor potrivit aceleiaşi surse un aparat de sudură , tub de oxigen, tot ce era necesar pentru decuparea hidroforului din suportul încare era prins. În 6 ore s-a reuşit prinderea celorlalţi 4 membri în colaborare cu IPJ Prahova iar o zi mai târziu şi acelui de-al nouălea membru al grupării. Judecătoria Buzău a emis mandat de arestare pe numele a doi dintre hoţii de fier vechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here