foto_militari_cazuti_in_afganistan_sizedDoi militari români, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat în seara zilei de 22 septembrie, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de luptă în Estul Afganistanului. Cei doi făceau parte din detaşamentul de 150 de militari plecaţi în iulie de la Batalionul de Operaţii Speciale 620 Băneasa Otopeni Buzău şi erau din Constanţa. În urma exploziei, cei doi militari grav răniţi au fost evacuaţi pe calea aerului, cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Baghram unde, cu toate eforturile medicilor, au decedat. Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, era căsătorit, se afla la a doua misiune în Afganistan şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2006. Era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale. Plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2009. Era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale. Militarii români din Forţele pentru operaţii speciale acţionează în cadrul ISAF, în zona de Est a Afganistanului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here