pompieri autospecialeBuzaul a primit toate cele zece autospeciale care îi revin, graţie Programului Operaţional Regional 2007-2013. Consiliul Judeţean Buzău, alături de consiliile judeţene din Brăila, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, au format, la nivelul regiunii sud-est, „Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Est pentru Situaţii de Urgenţă” (ADISESU), care a accesat un program european prin care inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din cele şase judeţe au fost dotate cu 63 de autospeciale de ultimă generaţie. Astfel ISU Buzău are în dotare zece autospeciale noi, respectiv trei autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de mare capacitate, trei autospeciale de stins incendii de medie capacitate, o autospecială pentru descarcerări grele, două ambulanţe de prim ajutor şi o ambulanţă pentru reanimare. „Mă bucur că Buzăul este primul judeţ din regiune care reuşeşte să fie dotat cu toate cele 10 autospeciale prinse în program şi, probabil, asta se întâmplă şi din cauză că la Buzău sunt cele mai multe evenimente. Tot ceea ce vă urez este să aveţi cât mai puţine evenimente şi să le folosiţi cât mai puţin”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu, prezent la recepţia autospecialelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here