Bebe-IonescuConsilierul local Constantin Ionescu a redactat un nou proiect de hotărâre, pe care îl va propune Consiliului Local. Proiectul vine sa completeze Regulamentul de funcționare al asociațiilor de proprietari, cu sancțiuni și contravenții ce pot fi aplicate în cazul în care apar situații de nerespectare a regulamentului. ,,În elaborarea propunerii de proiect am avut în vedere faptul că,  de la aprobarea HCLM 119, în anul 2013, au apărut situații în care anumite persoane din conducerea unor asociații de proprietari, cât și proprietari de apartament, refuză să corecteze și să respecte măsurile impuse de către Primăria Buzău în urma unor verificări. De asemenea, am constatat că asociațiile de proprietari, prin conducerile lor, se află în imposibilitatea de a se îndrepta prin sancțiuni asupra unor proprietari care încalcă în mod repetat legislația în vigoare. Faptul că nu pot fi aplicate sancțiuni contravenționale ar putea conduce la apariția unor nereguli în cadrul unor anumite asociații de proprietari, neregului ce conduc la deficiențe grave și lipsuri în gestiune, în detrimentul proprietarilor buni platnici”, precizează consilierul local Constantin Ionescu.

Conform proiectului, sancțiunile propuse sunt cuprinse între 500 și 3.000 de lei și pot fi aplicate asociației de proprietari, administratorului, comisiei de cenzori, propie­tarilor sau președintelui de asociație. Amenzile aplicate vor trebui plătite de persoanele în cauză și nu pot fi deduse din cheltuielile comune ale asociației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here