Şedinţele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii, de la 1 august, înainte de tranşarea unei dispute în instanţă, în cauzele care privesc litigiile de muncă, divorţurile, partajul de bunuri comune, malpraxisul, drepturile consumatorilor şi unele acţiuni penale.

Astfel, începând cu 1 august, o parte din acţiunile civile şi penale vor fi respinse de către instanţele de judecată dacă părţile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor medierii. Potrivit legii, „instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop”, pentru unele litigii. Totodată, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 4/2013, aceste prevederi se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

Procedura de mediere, taxată

Şedinţa de informare în care mediatorul le explică părţilor avantajele medierii este gratuită, însă procedura de mediere este taxată de către mediatori. Tarifele practicate diferă în funcţie de natura şi complexitatea litigiului. Procedura de informare privind medierea nu poate depăşi 15 zile.
Dovada participării la şedinţa de informare se face printr-un certificat eliberat de mediator, în timp ce, dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei sau nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care va fi depus la dosarul instanţei. Dacă în urma şedinţei de informare părţile sunt de acord să soluţioneze litigiul prin mediere, se va încheia un contract de mediere şi se va stabili o dată la care va avea loc şedinţa de mediere. În unele cazuri, pentru soluţionarea litigiului, pot avea loc mai multe şedinţe, discuţiile mediatorului putându-se desfăşura şi cu fiecare parte în sesiuni separate. Dacă părţile se înţeleg asupra rezolvării litigiului, se încheie un acord de mediere, care va fi înaintat instanţei de judecată, pentru încuviinţare. Instanţa de judecată va pronunţa o hotărâre judecătorească, numită «de expedient», care va consfinţi înţelegerea părţilor concretizată în acordul de mediere.
Medierea poate dura între două şi şase săptămâni, în funcţie de complexitatea cauzei şi de sediul părţilor.Lla această perioadă se adaugă între trei zile şi două săptămâni, pentru validarea hotărârii.

Economie de 90% din costurile unui proces?

Potrivit legii, părţile sau partea interesată trebuie să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în cazul mai multor tipuri de litigii: în domeniul protecţiei consumatorilor; în materia dreptului familiei, în litigii care privesc raporturile de vecinătate; în cazurile de malpraxis, în litigiile de muncă şi în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 de lei. De asemenea, în materie penală, procedura de informare este obligatorie în cazul „infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul”. Printre infracţiunile care pot ajunge la mediere se numără, astfel, lovirea, ameninţarea, dar şi violul. Noua creştere substanţială a taxelor de timbru, precum şi termenele îndelungate în instanţe fac ca apetitul justiţiabililor pentru mediere să crească. În plus, clienţii care participă la mediere economisesc până la 90-95% din costurile unui proces.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here