Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că vor fi intensificate controalele în biserici pentru a stabili dacă sunt asigurate măsurile de prevenire a incendiilor, având în vedere că în perioada următoare credincioşii vor participa în număr mare la slujbe.  „Premergător sărbătorilor pascale, acţiunile inspectorilor de prevenire se vor derula cu precădere la unităţile de cult. Pe timpul controalelor, specialiştii în prevenirea incendiilor vor avea în atenţie dotarea cu stingătoare a lăcaşurilor de cult, menţinerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalaţiilor electrice şi stabilirea zonelor de parcare astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat”, se arată într-un comunicat IGSU.

De asemenea, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor instrui personalul bisericesc, „ocazie cu care vor fi prezentate măsurile care trebuie respectate înainte, pe timpul şi după terminarea slujbelor, astfel încât aceştia, la rândul lor, să le transmită şi enoriaşilor”, mai transmite sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here