logoS.C. INTERSEMAT S.R.L. a fost înfiinţată în anul 2005 ca o soluţie la obligaţia de reciclare şi valorificare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, stabilită de legislaţia în vigoare. Societatea a fost licenţiată pentru cinci ani în anul 2006 şi relicenţiată în anul 2011. În prezent, Intersemat deţine Licenţa de Operare RO-ANPM-D.A.-009/2011 emisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, licenţă valabilă până la 27.10.2016.

Intersemat, bine cotat pe piaţa naţională

S.C INTERSEMAT S.R.L. este al doilea operator economic din România care a obţinut licenţă în domeniul preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje. Intersemat este totodată şi un operator economic bine cotat pe piaţa naţională, în prezent se situează pe locul doi ca pondere a activităţii de preluare a responsabilităţii privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje.

Intersemat acţionează fără discriminare faţă de deşeuri

S.C. INTERSEMAT S.R.L. este membru fondator al asociaţiei organizaţiilor de transfer de responsabilitate ECO ROMANIA. Societatea acţionează fără discriminare faţă de materialele de ambalaj şi de cantităţile propuse spre contractare de către oricare operator economic responsabil, are ca scop creşterea numărului de operatori economici de la care preia responsabilitatea şi implicit a cantităţilor de deşeuri de ambalaje colectate, derulează programe educaţionale şi de informare/conştientizare, realizează investiţii în dezvoltarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here