TOCIU-300x336Directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu, se simte tot mai bine după accidentul de la Crucea Comisoaiei. De curând el a fost transferat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, unde a fost inclus într-un program intens de recuperare neuromotorie și postrtraumatică cu cei mai buni specialiști în domeniu. Deși starea sa de sănătate evoluează favorabil după intervenţiile chirurgicale repetate la care a fost supus în ultima lună, recuperarea ar putea dura o perioadă lungă, timp în care va fi tratat atât acasă cât și în regim de internare.

Ionel Tociu a fost implicat într-un grav accident de circulaţie în luna martie, în care un subaltern de-al său de 51 de ani din Rîmnicu Sărat a murit, iar o șefă de serviciu a fost grav rănită. Aceasta din urmă se simte bine, după ce a fost, la rândul ei, supusă unor intervenții chirurgicale. Mașina în care se aflau se îndrepta spre Râmnicu Sărat, unde cei trei își au domiciliul. În punctul numit Crucea Comisoaiei, mașina condusă chiar de directorul instituției Ionel Tociu a fost lovită de un autoturism intrat pe contrasens. Se pare că acesta din urmă a încercat să depășească o șoferiță, însă a fost acroșat de aceasta și împins pe contrasens. După impact, autoturismul cu angajații AJOFM s-a răsucit pe șosea și a fost lovit în plin de un un tir. Șoferița depășită a pierdut și ea controlul și a lovit  mașina directoarei ITM, Cecilia Manolescu, care oprise în spatele mașinilor tamponate. Un al șaselea autovehicul a fost avariat de resturile rupte din caroserii.Șoferul tirului  nu a putut să evite impactul.Un bărbat de 51 de ani, angajat al Agenției de Ocupare a Forței de Muncă a murit pe loc, iar directorul Ionel Tociu și șefa de serviciu au fost grav răniți. Pasagera din mașina directoarei ITM, Cecilia Manolescu, a fost și ea rănită. Șefa de instituție a scăpat însă numai cu o sperietură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here