fumatFumători, atenţie! Proiectul de lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise este la un pas de a fi aprobat. Senatorii au dat, ieri, vot pozitiv acestei iniţiative. E drept, cu un amendament care schimbă puţin sensul legii.

Conform acestui amendament, proprietarii de baruri, cluburi şi restaurante nu mai sunt siliţi să amenajeze astfel de spaţii de consum, dar vor trebui să spună, teoretic, adio clienţilor fumători. Sau vor fi nevoiţi să le transforme în localuri dedicate exclusiv fumătorilor.

Totuşi, proprietarii barurilor, restaurantelor şi cluburilor buzoiene cu suprafeţe mai mari de 100 de metri pătraţi au de ce să se teamă. În curând, clienţii lor fumători ar putea să fie obligaţi să găsească alte locuri pentru distracţie. Pentru ceilalţi, legea e lege. Şi dacă va fi votată, nimeni nu o să mai aibă voie să aprindă ţigara în cluburi, restaurante sau baruri.

România este una dintre ţările fruntaşe atunci când se numără fumătorii, iar legea urmăreşte să-i protejeze pe nefumători. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege care reglementează fumatul în spaţii publice trebuie să-i convingă şi pe deputaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here