Tribunalului Buzau ii este necesar un lobby pe langa oamenii politici locali pentru rezolvarea a doua probleme spinoase, care nu depind de managementul institutiei, a declarat, astazi, judecatorul Constantin Florescu, presedintele acestei instante.

Este vorba despre alocarea sumelor necesare derularii lucrarilor de construire a Judecatoriei Buzau, pe terenul obţinut, anul trecut, de Ministerul Justitiei, prin transfer de la Consiliul Judetean, teren situat pe Bulevardul Nicolae Balcescu, nr.40, in curtea Spitalului Bratianu. In bugetul aprobat de Consiliul Judetean pentru anul in curs a fost deschisa finantarea construirii acestui sediu, alocandu-se suma initială de 40.000 lei, necesara studiilor de  prefezabilitate si fezabilitate. „De factorul politic depinde, de acum incolo, continuarea acestui demers, caci, dacă la fiecare rectificare bugetara ni se vor aloca diverse sume, vom putea demara si incheia lucrările propriu-zise”, a precizat judecatorul Constantin Florescu.

Si tot de factorul politic, a mai precizat presedintele Tribunalului, depinde si scoaterea Judecatoriei Pogoanele de pe lista instantelor celor ce se vor desfiinta. El a declarat ca a trimis, deja, tuturor parlamentarilor de Buzau, solicitari pentru a se renunta la inchiderea acestei instante, care deserveste peste 40.000 de cetateni, care functioneaza intr-o cladire reabilitata si are rezultate profesionale foarte bune.

Mihail TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here