Comandantul Jandarmeriei buzoiene a fost instalat oficial în funcţie. Locotenent colonelul Virgil Cueru a fost  numit inspector şef , în cadrul unei ceremonii. Până acum acesta a ocupat funcția de conducerea a unității cu titlu de interimar. Ofiţerul a promovat concursul pentru funcţia de inspector şef, iar astăzi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala de festivităţi a Jandarmeriei, a fost învestit oficial, la conducere şi a primit drapelul de luptă al unităţii.

Virgil Cueru, în vârstă de 39 de ani, devine astfel cel mai tânăr şef al unui inspectorat de jandarmi din ţară. După ceremonia de preluare a funcţiei, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Jandarmeriei Române, el a declarat că postul pe care îl ocupă înseamnă o mare responsabilitate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here