Începând de mâine, pentru o perioadă de 10 zile, 20 de tineri voluntari din Belgia, împreună cu elevi ai Liceului de Artă „Margareta Sterian” Buzău vor participa la programul „Scouts of Battice” desfăşurat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.

Voluntarii vor desfăşura, împreună cu copii din cadrul sistemului de protecţie, activităţi de ecologizare, sportive, ludice, de animaţie, redecorarea şi amenajarea spaţiilor de joacă.

Pe 30 iunie, echipele de voluntari vor desfăşura activităţi de ecologizare – „O zi în Parcul Crâng”, începând cu ora 10.00, iar ziua va continua cu activitatea „O zi de tradiţii româneşti”, în cadrul Centrului Rezidenţial pentru Recuperarea şi Reabilitarea Copilului cu Tulburări de Comportament nr. 5 Beceni, unde vor fi invitaţi tineri care au părăsit sistemul de protecţie şi care urmează cursuri de bucătari şi ospătari în cadrul Organizaţiei Umanitare Concordia, pentru a pregăti mâncăruri tradiţionale româneşti.

Ziua se va finaliza cu o ieşire în oraş, unde voluntarii şi copiii se vor întrece în partide de bowling şi biliard.

Pe toată perioada vacanţei de vară, copiii din cadrul sistemului de protecţie al D.G.A.S.P.C. Buzău vor beneficia de prezenţa mai multor echipe de voluntari din Italia şi Franţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here