concurs biciclisti1Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău au organizat la sfârșitul săptămânii trecute un concurs cu tematică rutieră denumit sugestiv „Ştii să circuli cu bicicleta pe drumurile publice?”.

Activitatea a avut drept scop formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie în rândul elevilor şi s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani.

Prin această competiţie, poliţiştii şi-au propus să creeze participanţilor situaţii virtuale diferite din care să înţeleagă importanţa respectării regulilor de circulaţie. Totodată, proba teoretică a presupus testarea cunoaşterii regulilor de circulaţie de către biciclişti (chestionar), iar proba de arbitraj a urmărit modul în care copiii ştiu să identifice abaterile de la normele rutiere comise de către biciclişti.

Marele premiu a fost o bicicletă oferită de Asociaţia de Întrajutorare „Ionaşcu Filofteia Dănuţa”, însă toţi participanţii au primit dulciuri şi diplome.

La activitate au participat 25 de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here