Peste 2.400 de monede şi 140 de artefacte arheologice susceptibile a face parte din patrimoniul naţional au fost descoperite în urma celor şase percheziţii efectuate marţi în judeţele Argeş, Buzău, Hunedoara şi Neamţ, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Totodată, cinci persoane au fost conduse la sediile unităţilor de poliţie din judeţele respective, pentru audieri. Percheziţiile au fost efectuate de poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, la locuinţele unor persoane suspectate de trafic cu bunuri arheologice şi monede antice care ar face parte din patrimoniul naţional. Potrivit IGPR, activităţile în acest caz sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În acest dosar se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt calificat şi nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri faţă de mai multe persoane bănuite de implicare în operaţiuni de trafic cu bunuri arheologice şi monede antice susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, sustrase din situri arheologice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here