spitalul judetean

 

La începutul lunii aprilie, o tânără de 18 ani din localitatea Pogoanele a născut prin cezariană, în Maternitatea Buzău, un băiat sănătos. La scurt timp fata a fost externată, deşi, potrivit rudelor sale, operaţia de cezariană îi supura. Ajunsă acasă tânăra a reuşi să-şi vadă băiatul dar era tot mai palidă şi parcă se stingea sub ochii îngroziţi ai părinţilor.

Pe data de 30 aprilie, speriate de starea deplorabilă în care se afla fata, rudele au chemat salvarea. Tânăra avea sângerări nazale şi era tot mai slăbită. După câteva zile a intrat într-o comă profundă. La scurt timp însă fata a murit.

Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Buzău au început cercetările, marţi, în cazul tinerei. ,,La sediul Poliţiei, a fost depusă marţi o sesizare privind decesul unei tinere de 18 ani, din localitatea Pogoanele, care a murit la Spitalul Judeţean Buzău. Sesizarea a fost depusă de concubinul tinerei.,, a declarat comisar şef Florina Crucianu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău. Cercetările poliţiştilor vor fi continuate în funcţie de concluziile necrospiei care va fi făcută în cursul acestei săptămâni.

Rudele fetei au depus o plângere şi la Colegiul Medicilor. Reprezentanţii Spitalului Judeţean Buzău au declarat că abia după efectuarea autopsiei se va cunoaşte în mod concret cauza decesului. ,,Trupul tinerei a fost adus la Serviciul de Medicină Legală. Aşteptăm rezultatele anatomo-patologice, şi abia atunci vom da mai multe detalii despre acest caz.,, a  declarat marţi Adriana Bratosin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău.

Tânăra trebuia să se căsătorească în vara acestui an, iar la scurt timp urma să facă şi botezul băiatului. Acum rudele sale trebuie să se ocupe de înmormântare. Situaţia este atât de dramatică în condiţiile în care familia tinerei este extrem de săracă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here