Motociclistul Daniel Vârgolici, a prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un polițist buzoian după ce fusese prins băut la volan și cu permisul anulat va sta în arest preventiv 29 de zile. Asta au decis magistraţii Curţii de Apel Ploieşti după recursul procurorilor Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie la decizia judecătorilor Tribunalului Prahova ca omul de afaceri bucureştean să fie cercetat în stare de libertate dar cu interdicţia de a părăsi ţara timp de 29 de zile. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Ploieşti, judecătorul Cristina Georgescu, a părecizat că decizia este definitivă şi nu poate fi atacată cu recurs. 

Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, la data de 6 mai 2013, Vârgolici a promis suma de 15.000 euro unui subofițer de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Buzău (denunțător în cauză) pentru ca acesta să nu îndeplinească formalitățile legale de constatare a infracțiunilor săvârșite de inculpat la regimul circulației. Vârgolici fusese depistat conducând pe drumul public, în municipiul Buzău, un autoturism, în condițiile în care avea permisul de conducere anulat și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 8 mai 2013, omul de afaceri a remis efectiv lucrătorului de poliție 1.800 euro și 1.000 lei, promițându-i acestuia că, ulterior, îi va da și diferența de bani până la cea promisă inițial, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. “Inculpatului Vârgolici Daniel i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu art. 6 alin. 3 C.p.p., iar la data de 8 mai 2013, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă.
La instrumentarea cauzei, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au colaborat cu lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here