santier arheologic carlomanestiConsiliul Judeţean Buzău vrea să transforme situl arheologic Cârlomăneşti -Cetăţuia, declarat ca monument istoric de categoria A, în muzeu în aer liber, care să reconstituie viaţa materială din epocile timpurii ale existenţei umane. Pentru aceasta  va cumpăra de la actualul proprietar terenul de 5.000 de metri pătraţi situaţi în comuna Verneşti, în incinta sitului arheologic şi îl va transmite spre administrare Muzeului Judeţean Buzău.

Proiectul de hotărâre în acest sens, iniţiat ca urmare a propunerii Muzeului Judeţean Buzău şi luându-se act de intenţia proprietarului de înstrăinare a terenului, a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Judeţean Buzău, consilierilor judeţeni cerându-li-se votul pentru exercitarea dreptului de preempţiune al judeţului Buzău, prin Consiliul Judeţean şi aprobarea cumpărării suprafeţei de teren. „Proiectul menţionat ar aduce un plus de valoare ca şi interes turistic al zonei“, se precizează în raportul întocmit la proiectul de hotărâre. Bunul va fi achiziţionat prin negociere cu proprietarul, fără a depăşi valoarea de piaţă maximă stabilită în raportul de evaluare, de 19.500 euro prin metoda reziduală sau 29.450 euro prin metoda comparaţiei directe.

Săpăturile sistematice întreprinse în ultimele patru decenii (1967-2006) în situl „Cetăţuia” de la Cârlomăneşti, situată pe raza satului Mierea, comuna Verneşti, localizată la 4 km nord-vest de municipiul Buzău, au prilejuit descoperiri de o remarcabilă valoare ştiinţifică şi muzeistică, făcând ca această staţiune să capete un loc astăzi bine definit în sistemul de cunoştinţe privind arheologia şi numismatica epocii geto-dace clasice, nu numai pe plan local sau regional, ci şi pe ansamblul întregului spaţiu cultural al Daciei preromane. Abundenţa obiectelor descoperite, ca şi contextele lor de descoperire, arată că ele nu erau doar folosite, ci şi produse pe scară largă în „dava” de la Cârlomăneşti.

În plus, cetatea adăposteşte bogate vestigii ale culturii Monteoru din epoca bronzului şi ale civilizaţiei fierului din prima epocă, Hallstatt. Din perioada dacică au fost cercetate trei sanctuare şi numeroase construcţii civile, a fost descoperit un tezaur de monede din argint şi celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept „plastica de la Cârlomăneşti“.

De altfel, în vecinătate, pe Arman, sunt cercetate complexe funerare din cimitirul aşezării Monteoru, care a funcţionat pe Cetăţuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here