poli1Intervievarea celor 140 de angajate din IPJ Buzău s-a finalizat. Rezultatul este așteptat zilele următoare și ar putea fi unul pozitiv în sesnul de a nu fi existat cazuri de hărțuire sexuală sau discriminare în rândul angajatelor din IPJ . Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar șef Florina Crucianu nu au existat reclamații ori sesizări cu privire la fapte de hărțuire sexuală sau discriminare . Interviurile au început încă de la finele săptămânii trecute de când a ajuns la Buzău echipa de specialiști din cadrul Poliției Române. Fiecare dintre polițistele intervievate a avut 15 minute la dispoziție să răspundă întrebărilor dintr-un chestionar întocmit de specialiști în resurse umane din cadrul IGPR, întrebări axate pe aspecte ce ar fi putut releva dacă subiecții au fost expuși la hărțuire sexuală ori vreun fel de discriminări. Chestionarul întocmit de psihologii Ministerului Administrației și Internelor cuprind întrebări ca “Ați fost atinsă în moduri nepotrivite la locul de muncă?” sau “Vi s-au adresat cuvinte jignitoare de către colegii de birou?”.
În cadrul IPJ Buzău din cei aproape o mie de angajați puțin peste 10% sunt femei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here