casa verde11Număr mare de solicitări în cea de a doua sesiune a Programului Casa Verde. Potrivit APM Buzău,627 persoane fizice au depus cereri de finanţare. Buzoienii au optat pentru panouri solare unde s-au înregistrat 584 de solicittări şi 43 pentru centrale termice pe bază de deşeuri de lemn, rumeguş, peleţi, brichete, tocătură lemnoasă. Suma totală solicitată prin aceste cereri este de aproape 3 milioane şi jumătate de lei şi comparativ cu suma solicitată în prima fază a programului Casa Verde este aproape dublă . În aceste condiţii, se va realiza o redistribuire a fondurilor între judete, adică sumele rămase disponibile în unele judeţe se vor redistribui în judeţele unde solicitările sunt mai mari decât valorile repartizate iniţial. Solcitanţii trebuie să consulte site-ul www.afm.ro pentru a afla dacă daca cererea le-a fost sau nu aprobată. În cazul în care cererea a fost aprobată, beneficiarul trebuie să meargă la sediul A.P.M. Buzău pentru a semna contractul de finanţare, întrucât numai după încheierea acestui contract poate să realizeze investiţia. Ulterior, cel care primeşte finanţare trebuie să realizeze investiţia cu fonduri proprii, iar suma cheltuită va fi virată de Administraţia Fondului pentru Mediu în contul bancar al acestuia după analizarea documentelor justificative depuse la A.P.M. Buzău şi transmise unităţii finanţatoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here