Oficiul pentru protecţia consumatorului a amendat cu zeci de mii de lei agenţii economici controlaţi la care a depistat abateri de la legislaţia în vigoare. Potrivit şefului OPC Buzău, Nicuşor Dinulescu au fost executate 178 de acţiuni de control atât pe tematică dată cât şi în urma unor reclamaţii. Bilanţul acestora: amenzi de 81 de mii de lei. Tot în decursul lunii trecute au fost înregistrate la Protecţia consumatorului un număr de 67 de reclamaţii dintre care 59 au fost soluţionate în tremenul legal de 30 de zile. Ponderea sesizărilor făcute de consumatori o deţin serviciile de telefonie fixă şi mobilă, urmate de bănci dar şi alte servicii. ” Una dintre deficienţele constatate în decursul acţiunilor de control a fost modul în care se respectă desfăşurarea promoţiilor la diverse magazine. Mai exact am constatat în unele situaţii promoţii înşelătoare, nu erau afişate la vânzare preţurile vechişi cele noi sau chiar magazinele ofereau promoţii doar cu numele ele neexistând în realitate”, a declarat comisarul Nicuşor Dinulescu. O altă deficienţă constatată în urma unei reclamaţii a fost că un supermarket vindea peşte alterat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here