Limitarea libertăţii unui câine, prin legarea cu un lanţ, este în opinia unui grup de parlamentari, motiv de puşcărie. Proiectul de lege care vizeză această măsură, este în lucru şi urmează să fie depus spre aprobare camerei din care fac parte aleşii. Ţinerea în lanţ a unui câine este văzută ca o barbarie de iniţiatorul proiecului legislativ.

Cu toate că există o lege care prevede sancțiuni dure pentru cei care aplică rele tratamente animalelor, adică nu sunt hrănite, nu sunt îngrijite medical sau sunt lipsite de libertate, aceasta nu are un articol care să se refere strict la limitarea spațiului de mișcare al câinilor din curți. Astfel, în legea pe care o vom iniția vom specifica clar că nici un animal, nu mai poate fi ținut în lanț, fie el câine sau alt animal din curtea oamenilor. Este o barbarie fără margini. Să-i facă țarc, dar nu în lanț”, a declarat unul dintre inițiatori.

Vor fi prevăzute sancțiuni pentru cei care își vor mai lega animalele. Legea spune că pe lângă amenzile destul de mari, care încep de la 1.000 de lei și ajung până la 5.000 de lei, în fucție de cum este tratat animalul, cei care se vor comporta dur cu patrupedele vor face și închisoare.

Dacă Poliția sau ANSVSA vor găsi câini ținuți în lanț și nu în țarc sau padoc, atunci stăpânului respectivului necuvântător i se va face dosar penal pentru rele tratamente apilcate animalelor, iar dacă se va constata că acel câine este traumatizat, proprietarul riscă până la 3 ani de închisoare”, mai spun inițiatorii.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here