Tarabele din pieţe vor fi accesibile doar producătorilor persoane fizice, care vor vinde numai legume şi fructe româneşti, măsură ce vizează eliminarea intermediarilor evazionişti care folosesc acte de producător false şi generează statului pagube de peste 1 miliard euro din comeţul „la negru”. Un proiect de hotărâre de Guvern stabileşte în mod clar că pe tarabele din cadrul pieţelor agroalimentare va fi permisă comercializarea en detail a legumelor şi fructelor proaspete „exclusiv de către producătorii agricoli persoane fizice şi numai a produselor din producţie proprie, autohtonă”.

Noile reglementări vor intra în vigoare la patru luni de la aprobarea proiectului în Guvern. Persoanele juridice vor putea vinde legume şi fructe proaspete, dar în spaţii individuale din cadrul pieţelor, delimitate distinct şi amenajate corespunzător pentru depozitare şi comercializare, inclusiv cu case de marcat. „Administraţia pieţelor alocă tarabe din cadrul pieţelor agroalimentare producătorilor agricoli persoane fizice, iar agenţii economici persoane juridice comercializează legumele şi fructele proaspete în magazine proprii gen aprozar sau, după caz, în magazine mixte”, se arată în document.

Comercializarea en detail şi en gross a legumelor şi fructelor va fi condiţionată de existenţa unui carnet de producător cu elemente de securizare, avizat atât de primar, cât şi de asociaţia de profil,, incluzând date privind suprafaţa totală cultivată, structura pe specii de legume şi/sau pomi, producţiile estimate să fie realizate. Evidenţa carnetelor de producător legume/fructe distribuite de primari va fi ţinută într-un registru special deschis în acest sens de primăriile respective.

„Transportul de legume şi fructe destinate consumului familial fără a necesita filă aferentă din carnetul de producător sau alt document cu regim fiscal este permisă pentru o cantitate maximă de 50 kilograme”, se arată în actul normativ. Vânzarea pe tarabe a altor produse decât cele autohtone va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 1.000 lei şi 3.000 lei, iar persoanele juridice care comercializează legume şi/sau fructe în alte spaţii decât cele prevăzute vor fi sancţionate cu amendă între 3.000 lei şi 5.000 lei.

Administraţia pieţelor va suporta o amendă de 10.000 lei-20.000 lei dacă nu închiriază corect tarabele. Pentru lipsa actelor de transport, sancţiunea va fi o amendă de 3.000 lei-5.000 lei şi confiscarea cantităţilor de legume/fructe transportate, dar şi a mijlocului de transport. Noile reguli care vor fi introduse de Guvern sunt argumentate prin faptul că borderourile de achiziţii folosite de către comercianţi sunt, de regulă, „simple înscrisuri” cu care se achiziţionează şi transportă legume şi fructe, neavând un regim fiscal strict în sensul evidenţierii operaţiunilor în gestiunea contabilă a firmei şi fără a avea elemente de securizare, putând fi falsificate fără dificultate.

Un alt argument este existenţa pieţei ,”la negru”, dominată de intermediari care practică „adaosuri comerciale aberante” ajungând chiar de 100%, de natură să menţină preţurile la un nivel nejustificat de mare, să încurajeze specula şi să îi nemulţumească pe cumpărători. În document se arată totodată că majoritatea producătorilor îşi comercializează marfa „la negru” către intermediarii en-grosişti din pieţe, care la rândul lor o comercializează în baza unor certificate de producător eliberate cu încălcarea legii. Certificatele de producător sunt eliberate de primării „cu foarte mare lejeritate”, fără să fie verificate suprafeţele cultivate, culturile înfiinţate, cantităţile de legume-fructe estimate a se realiza pe specii sau, şi mai grav, în condiţii în care persoanele respective nu deţin pământ şi nici nu figurează în registrele agricole cu teren cultivat.

„În pieţele agroalimentare se comercializează legume-fructe provenite din ţări terţe sau din comunitatea europeană şi în majoritatea cazurilor este eludată legislaţia fiscală prin inexistenţa facturilor, lipsa evidenţei gestiunii, lipsa caselor de marcat. Foarte mari cantităţi de legume şi fructe proaspete, provenite din comerţ intracomunitar sau din import, derulate ,«la negru», ajung a fi comercializate ca produse autohtone în engrouri sau direct în pieţele agroalimentare”, sunt alte argumente invocate în actul normativ. Se arată în acelaşi timp că legumele şi fructele achiziţionate de „engrossişti” din bazinele legumicole sau pomicole existente în judeţele din ţară, unde se organizează târguri şi oboare, sunt achiziţionate fără acte sau cel mult pe baza de borderou de achiziţii întocmit formal, în cadrul acestor pieţe fiind vândute nu doar produse autohtone, ci şi legume fructe provenite din import, „evident fără documente”.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here