Potrivit unui proiect elaborat de Autoritatea Naţională de reglementare în domeniul Energiei, consumatorii de gaze casnici cu venituri mici şi cei care din motive de vârstă sau sănătate necesită continuarea în alimentarea cu gaze naturale vor fi consideraţi clienţi vulnerabili. Doar clienţii din această categorie vor mai plăti tarife reglementate după liberalizarea completă a pieţei, restul consumatorilor casnici urmând să îşi negocieze singuri tarifele cu furnizorii. Aşadar, potrivit proiectului de ordin, clientul final aparţinând categoriei de clienţi casnici este înregistrat drept client vulnerabil dacă îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) are venituri reduse, stabilite de instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale; b) la locul de consum locuieşte o persoană care din motive de sănătate/vârstă necesită continuitate în alimentarea cu gaze naturale sau alte condiţii speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale.
Tipurile de facilităţi specifice asigurate clienţilor vulnerabili din motive de venituri reduse sunt următoarele: acordarea de ajutoare financiare de către instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale, care stabilesc cuantumul acestora, limita de venit pentru care se acordă aceste ajutoare, precum şi modalităţile de implementare a acestei facilităţi; facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor, pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare, în perioada pentru care se acordă ajutoare financiare de către instituţiile statului cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale.
Tipurile de facilităţi specifice asigurate clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă sunt următoarele: facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare; asigurarea de către furnizor a accesului la centrul relaţii cu clienţii prin modalităţi specifice adaptate necesităţilor tuturor categoriilor de clienţi vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, în aceleaşi condiţii comerciale oferite majorităţii clienţilor finali.
În plus, furnizorii vor trebui să transmită, gratuit, la cererea clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, condiţiile comerciale de furnizare a gazelor naturale, a facturilor, a notificărilor, a plângerilor sau a oricăror materiale informative, prin mijloace electronice, dacă se solicită astfel, într-un format care este compatibil cu majoritatea programelor de citire a documentelor, culoarea fonturilor utilizate trebuind să fie în contrast cu cea a fondului.
La solicitarea clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, furnizorul/operatorul convine ca relaţia cu acesta (autocitirea indexului echipamentului de măsurare, transmiterea facturii pe numele şi adresa de corespondenţă a persoanei respective, notificări, plângeri etc.) să se desfăşoare prin intermediul unei terţe persoane, împuternicită de titularul locului de consum. De asemenea, pentru acest tip de clienţi, limitările şi întreruperile planificate vor fi reduse la minimum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here