jandarmi_69470900În perioada Sărbătorilor Pascale,Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va intensifica măsurile şi acţiunile specifice de asigurare a ordinii publice şi siguranţei cetăţenilor precum şi prevenirea faptelor antisociale de natură contravenţională sau infracţională.

În acest sens, peste 150 de jandarmi vor participa la asigurarea măsurilor de ordine publică în locuri aglomerate (pieţe, gări, autogări, discoteci) sau alte locuri de agrement din zona de competenţă.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona lăcaşurilor de cult din municipiul, respectiv judeţul Buzău – Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, Mănăstirea Ciolanu, Mănăstirea Răteşti – unde se preconizează o afluenţă mare de persoane pe timpul şi după oficierea slujbelor religioase.   

Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte; monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane cu un comportament care tulbură ordinea şi liniştea publică.

Totodată, jandarmii montani vor executa misiuni de ordine publică în zona posturilor montane în scopul menţinerii unui climat de linişte, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, îndrumării şi informării turiştilor aflaţi pe traseele montane, iar dacă situaţia va impune jandarmii montani vor acţiona în vederea salvării şi evacuării eventualilor turişti aflaţi în dificultate.

Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la manifestările religioase, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Buzău recomandă participanţilor la evenimentele religioase, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale.

Totodată, Jandarmeria recomandă cetăţenilor, ca în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul jandarmilor aflaţi în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here