Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău intensifică acţiunile în zonele aglomerate, pentru prevenirea şi combaterea furturilor şi a infracţiunilor cu violenţă, precum şi pentru înlăturarea stărilor de pericol ce se pot crea pe fondul încălcării normelor rutiere.

În perioada premergătoare şi în timpul minivacanţei de 1 Mai şi Sfintelor Sărbători Pascale, efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău sunt angrenate, alături de celelalte forţe din sistemul integrat de ordine publică, în misiuni ce au drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică.

Zilnic, vor acţiona peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor operative, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Pentru prevenirea manifestărilor antisociale, a infracţiunilor cu violenţă şi furturilor, o atenţie deosebită este acordată locurilor cu afluenţă de public, unde urmează a se desfăşura slujbe religioase, activităţi cultural-sportive, zonelor de agrement, dar şi pieţelor şi târgurilor.

Poliţiştii din sistemul de ordine şi siguranţă publică verifică modul în care se execută activitatea de pază la obiectivele incluse în itinerariile de patrulare de pe raza de competenţă, în mod special la cele care colectează şi transportă importante valori monetare, în scopul prevenirii evenimentelor negative.

Prin măsurile de ordine dispuse pentru această perioadă, se urmăreşte şi asigurarea unei intervenţii rapide şi eficiente ori de câte ori este sesizat un incident sau atunci când situaţia impune, astfel că vor fi asigurate rezerve de intervenţie  amplasate în locuri care să permită reducerea timpului de răspuns.

Totodată, poliţiştii efectuează, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, controale în târguri, oboare, pieţe, precum şi pe arterele de circulaţie, pentru verificarea respectării legalităţii în domeniul transportului şi comerţului cu animale şi produse tradiţionale, în vederea protejării populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite.

Efectivele din cadrul formaţiunilor de Poliţie Rutieră vor acţiona pe traseele de acces către zonele aglomerate şi pe drumurile ce tranzitează localităţile buzoiene, cu preponderenţă în partea a doua a zilei şi pe timpul nopţii, pentru combaterea principalelor abateri generatoare de accidente de circulaţie – viteza excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum, imprudenţa pietonală – dar şi pentru identificarea şi scoaterea din trafic a şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru înlăturarea stărilor de pericol ce se pot crea pe fondul încălcării normelor rutiere.

Pentru ca Sărbătoarea Paştilor să nu fie umbrită de evenimente neplăcute, poliţiştii buzoieni vă recomandă ca, atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, să nu purtaţi ostentativ obiecte de valoare ce ar putea să atragă atenţia infractorilor, iar dacă plecaţi de acasă în această perioadă să luaţi măsuri corespunzătoare de asigurare a locuinţelor. Nu faceţi publică plecarea dumneavoastră de acasă şi rugaţi vecinii să vă supravegheze locuinţa! Asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor, chiar dacă vă îndepărtaţi de maşină pentru timp foarte scurt. Cei care se află la cumpărături în această perioadă nu trebuie să uite că, în mulţimea de oameni care îi înconjoară, se pot afla şi infractorii, aceştia aşteptând fie şi numai o clipă de neatenţie pentru a le fura din genţi, buzunare sau bagaje.Adolescenţii sunt sfătuiţi să fie foarte atenţi cu cine se împrietenesc în locurile în care îşi vor petrece sărbătorile, iar în discuţiile purtate să nu dezvăluie situaţia materială pentru a nu deveni, din „prieteni” – victime. Nu în ultimul rând, conducătorii auto care vor pleca la drum trebuie să spună „NU” alcoolului, să îşi păstreze calmul în trafic, să circule prudent şi să se asigure corespunzător la efectuarea oricăror manevre, pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie. Reamintim cetăţenilor că, în situaţii de urgenţă, pot apela gratuit 112- Apelul Naţional Unic de Urgenţă pentru a alerta autorităţile (Poliţie, Pompieri,  Ambulanţă).Apelul dumneavoastră poate contribui la salvarea unei vieţi, puteţi preveni o infracţiune sau puteţi contribui la prinderea unui infractor!”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar șef Florina Crucianu .

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here