Poliţiştii buzoieni au oprit în trafic o autocamionetă care transporta 1.152 de articole pirotehnice din casa I. Poliţiştii Biroului A.E.S.P. au stabilit că încărcătura aparţinea unui buzoian în vârstă de 43 de ani, administrator al unei societăţi comerciale autorizată pentru depozitarea, deţinerea şi comercializarea articolelor pirotehnice. Articolele găsite în autocamionetă erau transportate de la un spaţiu neautorizat pentru deţinerea unor asemenea produse şi depăşeau cantitatea pentru care administratorul obţinuse autorizaţie. Toate articolele pirotehnice găsite în autovehiculul oprit în trafic au fost ridicate în vederea confiscării, iar pe numele buzoianului respectiv a fost întocmit dosar penal. Maşina care transporta articolele pirotehnice a fost oprită în timpul unor activităţi desfăşurate în conformitate cu prevederile planului de acţiune „IMPORT 2012” iniţiat la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, ce vizează verificarea societăţilor care efectuează operaţiuni de import/comercializare de articole pirotehnice, precum şi a persoanelor juridice care execută jocuri de artificii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.