Două accidente de circulație în care protagoniști au fost pietoni ce traversau regulamentar s-au produs ca urmare a neatenției și neadaptării vitezei în apropietrea marcajelor pietonale. Culmea este că ambele s-au produs la interval de 3 ore și la o distanță de circa un kilometru, unul de altul, respective pe bulevardul Bălcescu. În primul dintre accidente un șofer de 72 de ani, care se deplasa pe bulevard la volanul maşinii sale nu i-a acordat prioritate unei femei care se angajase regulamentar în traversare, pe o trecere de pietoni. A zărit-o târziu, şi tot ce a mai putut face a fost să evite lovirea acesteia în plin. A acroşat-o cu aripa, iar femeia a fost rănită, fiind internată la Spitalul Judeţean. Trei ore,mai târziu, la mai puţin de un kilometru distanţă, scenariul s-a repetat, de această dată protagonişti fiind un şofer de 53 de ani şi o buzoiancă ce traversa regulamentar. Ca şi în cazurile anterioare, şoferul nu şi-a luat toate măsurile de precauţie când a ajuns în zona trecerii de pietoni, nu a acordat prioritate femeii care se angajase în traversare şi a acroşat-o înainte ca aceasta să apuce să ajungă pe cealaltă parte a drumului. Şi în acest caz, victima a ajuns la spital, unde a rămas internată. În ambele  cazuri, şoferii vinovaţi s-au ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here