În această după-amiază, începând cu ora 16.00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău va organiza o activitate ce-i vizează pe concurenţii care vor participa la cea de-a V-a etapă a Campionatului Mondial de Enduro desfăşurată în judeţul Buzău.

Poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroului Rutier Buzău şi doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău care au participat la misiuni operative pe teritoriul Franţei, se vor întâlni cu piloţii de Enduro pe platoul Dacia, locul unde aceştia şi-au instalat cartierul general şi le vor explica cele mai importante dintre regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte astfel încât să nu fie implicaţi în incidente în perioada în care se vor deplasa pe drumurile publice. Poliţiştii vor avea alături în această activitate preventivă 14 elevi voluntari de la Colegiul Naţional „M. Eminescu” Buzău, dintre voluntari făcând parte atât olimpici la limbi străine, cât şi liceeni care doresc să devină poliţişti.

Activitatea se înscrie în ansamblul de măsuri stabilite de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău pentru prevenirea producerii oricăror evenimente negative în perioada desfăşurării etapei a V-a a Campionatului Mondial de Enduro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.