soferi-clujeni-rupti-de-beti-prinsi-de-politisti-primele-ore-din-20131357127474Aproximativ 300 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalişti şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale acţionează zilnic, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor sau altor fapte antisociale ce pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier. Dispozitivele de siguranţă publică au ca prioritate descurajarea celor predispuşi la comiterea de fapte antisociale în perimetrul stradal, în special în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă. Totodată, se acţionează pentru combaterea infracţiunilor ce s-ar putea comite pe fondul aglomeraţiei (furturi din buzunare, genţi ori sacoşe), precum şi pentru asigurarea unei riposte pe măsură persoanelor care comit infracţiuni cu violenţă. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost constituite rezerve de intervenţie atât pentru situaţii deosebite generate de fenomenele meteorologice, cât şi pentru  alte evenimente deosebite.Poliţiştii continuă activităţile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor la regimul silvic, cu precădere a furturilor de material lemnos şi pentru asigurarea respectării legislaţiei în domeniul comercializării pomilor de Crăciun.

De asemenea, poliţiştii cu atribuţii în domeniu efectuează verificări în pieţe, târguri şi oboare, cu privire la legalitatea operaţiunilor desfăşurate de către agenţii economici care comercializează carne, produse din carne, cereale, produse de morărit – panificaţie, legume, fructe, obiecte specifice sărbătorilor de iarnă şi de mărfuri accizabile.În mod deosebit, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, va fi monitorizată permanent respectarea legislaţiei referitoare la regimul articolelor pirotehnice, la regimul armelor şi al muniţiilor şi va fi acordată asistenţă de specialitate agenţilor economici, în domeniul organizării şi funcţionării sistemelor de pază, transportului şi depozitării valorilor.O altă prioritate a efectivelor angrenate în misiuni în această perioadă este asigurarea fluenţei şi siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în zonele şi în perioadele în care se înregistrează valori ridicate de trafic. Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră vor fi prezenţi pe principalele artere de circulaţie, activităţile de dirijare a traficului fiind completate de acţiuni pentru combaterea excesului de viteză şi pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.Permanent, va fi analizată dinamica traficului rutier şi se va interveni pentru eliminarea factorilor de risc, prin acţiuni punctuale. Aceste măsuri menite să asigure un climat de ordine şi siguranţă publică pe durata sărbătorilor de iarnă vor fi puse în aplicare în colaborare cu celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu – Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al Judeţului Buzău, Poliţia Locală, I.T.R.S.V., Direcţia Silvică, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here