judecator hotarareValentin Papa, fost poliţist al secţiei din Pârscov, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată. Instanţa a decis şi suspendarea unor drepturi pe o perioadă de patru ani şi 6 luni. Valentin Papa a ajuns în faţa instanţei după ce a fost acuzat de către un buzoian că ia şpagă. Mai exact, denunţătorul a declarat că era oprit frecvent în trafic de către poliţist, iar la fiecare oprire omul legii pretindea sume de bani pentru a trece cu vederea peste greşeala din trafic a şoferului. Păgubitul a sesizat procurorii anticorupţie care au şi organizat un flagrant. Doi ofiţeri DGA au fost opriţi în trafic de Valentin Papa, care i-au oferit acestuia 200 de lei pe care i-a luat. Imediat după această faptă poliţistul a fost arestat preventiv, judecătorii hotărând să îl condamne la doi ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitvă şi poate fi atacată cu recurs. În plus, chiar de la reţinere Valentin Papa şi-a pierdut locul de muncă pe care îl ocupa în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here