Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău au avut, la sfârşitul săptămânii trecute, două intervenţii mai puţin obişnuite. Aceștia au fost solicitați să intervină duminică, pe bulevardul Mareşal Averescu, pentru capturarea unui şarpe care se afla în caroseria unei maşini parcate în zonă.

Pompierii ajunşi la faţa locului au descoperit şarpele şi au reuşit în după 15 minute să-l îndepărteze cu ajutorul unei căngi din dotare.

Trei ore mai târziu, prin sistemul 112 a fost anunţată prezenţa unui alt şarpe în zona Aleea Trandafirilor. Apelul s-a dovedit unul real, aşa că pompierii, ca şi la misiunea anterioară, au reuşit prinderea şarpelui şi eliberarea lui într-o pădure din apropiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here