Beganu28Ultimele zile au fost marcate şi la Buzău de proteste în stradă, dar care nu au atins amploarea celor din Bucureşti. Zecile de oameni care s-au strâns la Buzău în centrul oraşului sau în faţa Prefecturii au fost paşnici, chiar dacă nu au avut autorizaţie pentru manifestaţia publică. Prefectul Paul Beganu consideră că toate aceste nemulţumiri ale buzoienilor ar putea fi rezolvate chiar şi prin dialog. „Am observat că oamenii strigă lozinci legate de Legea sănătăţii, de taxa auto. Consider că sunt întemeiate solicitările oamenilor legate de măsurile de austeritate, se observă o lipsă a locurilor de muncă, dar totodată nu ştiu ce soluţii s-ar fi putut găsi astfel încât să nu fie afectată economia ţării”, a declarat prefectul Paul Beganu. Totodată prefectul invită protestarii şi la un dialog, considerând că aceasta poate fi o cale de rezolvare a problemelor. „Eu sunt deschis oricărui dialog, cu lideri sindicali, cu oamenii simpli, împreună să găsim o soluţie, să trimităm solicitări către Guvern”, a adăugat Paul Beganu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here