Herghelia de la Cislău, singura din România unde sunt reproduși cai pursânge englez, a ajuns să își vândă animalele la prețuri de nimic. În numai doi ani, prețul cabalinelor de aici s-a înjumătățit și acum a ajuns să coste de zece ori mai puțin decât în Occident.
Explicația specialiștilor este simplă: lipsa unui hipodrom pentru gallop, în România, unde caii ar fi trebuit clasificați în funcție de premiile obținute, a creat haos pe piață iar la licitatiile de vânzare nu se mai prezintă decât câțiva clienți care își doresc cai doar pentru propriul agrement, și nu pentru concursuri hipice.
Declinul hergheliei Cislău, din județul Buzău, a început încă de la Revoluție, o dată cu plecarea ultimilor jochei profesioniști. În decurs de 15 ani, numărul cailor pursânge din grajduri s-a redus de la 600, în anii 90, la 200, în prezent. Herghelia buzoiană a rămas singura din țară care încă mai produce pursânge englez, cal de talie mare, destinat concursurilor de călărie: galop și cursă cu obstacole. Varlam este unul dintre armăsarii cu pedigree. Este un murg de 15 ani care a câștigat titlul de campion acum 7 ani, la Mangalia. De atunci, nu a mai ieșit pe poarta hergheliei.
Grajdurile hergheliei sunt neîncăpătoare pentru că în ultima vreme vânzarea cailor de aici aproape că a stagnat, în timp ce rata natalității a rămas constantă. Conducerea hergheliei a fost nevoită să coboare foarte mult prețul de vânzare, ajungând să dea și cu 30 de milioane de lei vechi un cal pursânge care, în alte condiții, ar fi valorat cel puțin 2000 de euro.
De câțiva ani, caii pursânge de la Cislău nu mai au căutare nici în afara granițelor. Caii cu performanțe își găseau repede cumpărători din străinătate, pentru concursuri hipice însă, acum, lipsa unui hipodrom special, în toată țara, a dus la declasificarea pursângelui englez, produs în România. La ultimele licitații organizate de Romsilva, proprietarul hergheliei buzoiene, au fost vânduți doar 10 cai iar alți 45 își așteaptă în continuare cumpărătorii.
Toate aceste lucruri ii ingrijoreaza pe cei din administartia locala. “Nu putem sa stam nepasatori la aceasta situatie. Vom incerca sa luam legatura cu repreyentantii Directiei Silvice, iar daca nu vom gasi o solutie, chiar mai sus, la Bucuresti, pentru ca Herghelia este un bun al nostrum, al tuturor, iar daca o pierdem, pierdem valoarea noastra turistica”, a declarat Dumitru Mitroiu, primarul comunei Cislau.