petrisan

Profesorul de matematică de la Colegiul “BP Hasdeu”, Marcel Petrișan, nu s-a prezenta astăzi la cel de-al doilea termen în dosarul în care a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie pentru pornografie infantilă în formă continuată şi niciun avocat nu a răspuns apelului judecătorului la strigarea dosarului. La primul termen, pe 27 iunie, Petrișan a cerut amânare pentru angajarea unui avocat și formularea apărării. Instanţa va stabili un alt termen care va fi comunicat inculpatului.

Potrivit anchetatorilor, profesorul Petrișan și-ar fi început activitatea în domeniul pornografiei infantile în anul 2005. Mai exact, Marcel Petrișan este suspectat că, în perioada 29 septembrie 2012 – martie 2013, a procurat, a deținut fără drept și a răspândit prin intermediul unor sisteme informatice fișiere conținând materiale ponografice cu minori. Până se pronunță o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, învinuitul este însă prezumat nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de la 1 la 12 ani.

Marcel Petrișan a declarat conducerii Colegiului „B.P. Hasdeu” că ar fi fost victima unor „hackeri”, care i-ar fi postat imaginile în calculator.

Marcel Petrișan, în vârstă de 53 de ani, preda matematică la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din anul 1994. În luna aprilie, Petrișan a fost ridicat din propria locuință de către D.I.I.C.O.T. Ulterior, contractul de muncă al profesorului a fost suspendat până la finalizarea anchetei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here