George Mărgărit, procuror la Directia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Buzău, şi-a bătut joc de activitatea pe care ar fi trebuit să o îndeplinească în calitate de magistrat în mai multe dosare penale.

“În perioada 2012-2013, inculpatul Mărgărit George, în calitate de procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Buzău, nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu referitoare la activitatea de urmărire penală desfăsurată în şase  dosare penale, cu privire la dispunerea măsurilor asiguratorii de indisponibilizare, prin instituirea sechestrului, asupra sumelor de bani şi a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor, în sumă totală de 420.313 lei, 7.140 euro, 121 USD şi 30 de lire sterline. În unele cazuri, deşi a luat asemenea măsuri, nu a dispus consemnarea sumelor şi a bunurilor în discuţie la bancă, pe numele învinuiţilor, la dispoziţia parchetului, cauzând o vătămare a intereselor legale a 16 persoane implicate în aceste cauze”, au stabilit procurorii DNA.

Procurorul George Mărgărit nu a luat nici măsurile legale pentru restituirea sumelor de bani şi a bunurilor ridicate la percheziţiile domiciliare, care nu aveau legătură cu dosarele penale, în cadrul cărora au fost efectuate aceste percheziţii, sumele de bani fiind cheltuite de magistrat în interes personal. Conform DNA, banii ar fi fost cheltuiţi  de procurorul Mărgărit George la poker.

”În cursul lunii octombrie 2013, inculpatul şi-a însusit suma de 13.500 euro, din totalul sumei de 40.000 euro (fond de flagrant) pe care inculpatul a solicitat-o şi a primit-o de la conducerea D.I.I.C.O.T. -structura centrală, în vederea realizării unei acţiuni de prindere în flagrant delict a unor persoane suspectate că ar comite infracţiuni de trafic de droguri de risc. Aceasta sumă a fost recuperată ulterior”, susţin procurorii anticorupţie.

Procurorul Mărgărit şi-a dat demisia din magistratură după ce a fost reţinut de procurorii DNA. Acesta a recunoscut acuzaţiile, susţinând că este dependent de jocurile de noroc , iar că aceasta ar fi, de fapt, o boală şi nu un viciu. Nu de aceeaşi părere au fost şi judecătorii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat la 3 ani şi 6 lui de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, în formă calificată. Mărgărit George a depus o cerere de contopire a pedepselor la Tribunalul Brăila, iar instanţa a menţinut sancţiunea penală aplicată de instanţa supremă, decizia fiind confirmată şi de Curtea de Apel Galaţi, în condiţiile  în care DNA Galaţi ceruse o majorare a pedepsei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here