Resemnati in fata unui sistem in care nu se mai regasesc desi pentru asta s-au pregatit pe bancile scolii. Asa sunt profesorii din judetul Buzau care in ultimii ani s-au trezit cu salarii taiate, cu eliminarea tuturor facilitatilor de care mai beneficiau si chiar cu riscul de a fi disponibilizati.
In speranta ca vor mai putea schimba ceva, cadrele didactice buzoiene vor strange, in perioada urmatoare, semnaturi pentru declansarea grevei generale. Timp de 60 de zile, reprezentantii celui mai mare sindicat din Buzau, respective Sindicatul Invatamantului Preuniversitar, vor strange semnaturi din judet pentru a afla daca si ceilalti dascali sunt de acord sa intre in greva.
Liderul SIP Buzau, profesorul Ion Dobre ne-a declarat ca in situatia in care profesorii vor fi de acord cu declansarea actiunilor de protest, greva ar putea fi declansata, in primavara, cel mai probabil in martie-aprilie.
Printre nemultumirile care i-ar putea scoate in strada pe dascalii buzoieni se numara proaspata lege a educatiei care i-ar putea scoate din sistem pe unii dintre ei, ca urmare a reducerii normei didactice, dar si salariile diminuate si taierea decontarilor pentru naveta.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here