Serviciile publice ale Ministerului Afacerilor Interne – eliberare paşapoarte, cazier, permise, certificate de înmatriculare – vor fi deschise pentru cetăţeni pe timpul sărbătorilor de iarnă. Decizia a fost luată în premieră de ministrul Marcel Vela, pentru a veni în sprijinul românilor care vin în ţară pentru petrecerea sărbătorilor.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Interne, pentru o cât mai bună informare, 500.000 de pliante cu informaţii utile privind programul de lucru şi modalitatea de accesare a acestor servicii sunt distribuite în punctele de trecere a frontierei de personalul Poliţiei de Frontieră Române.
Serviciile de eliberare a paşapoartelor din cadrul Direcţiei de Paşapoarte, regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, precum şi cele de eliberare a cazierelor judiciare din cadrul Poliţiei Române vor avea ghişeele deschise pentru cetăţenii români pe timpul sărbătorilor de iarnă, exceptând zilele de 25-26 decembrie 2019, 1 şi 2 ianuarie 2020, astfel:
21 decembrie – 09.00-15.00
22 decembrie – 09.00-13.00
23-24 decembrie – 08.00-16.00
27 decembrie – 08.00-16.00
28 decembrie – 09.00-15.00
29 decembrie – 09.00-13.00
30-31 decembrie – 08.00-16.00
3 ianuarie 2020 –  08.00-16.00
4 ianuarie 2020 – 09.00-15.00
5 ianuarie 2020 – 09.00-13.00

În zilele de 21, 22, 28, 29 decembrie 2019 şi 4-5 ianuarie 2020, se vor elibera certificate de cazier judiciar la sediile tuturor inspectoratelor de poliţiei de la nivelul fiecărui judeţ. De asemenea, Poliţia de Frontieră Română a pus la dispoziţia cetăţenilor o hartă interactivă on-line, care evidenţiază punctele de trecere a frontierei române deschise traficului internaţional.
Aplicaţia oferă şi informaţii privind timpii medii de aşteptare, astfel încât să se aleagă traseul potrivit şi să se evite aglomerările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here