Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România recomandă şoferilor să păstreze rovinieta timp de un de zile după expirarea valabilităţii acesteia, în caz contrar persoanele care nu păstrează bonul riscă să fie amendate.  Recomandarea vine ca urmare a numărului mare de procese de constatare a contravenţiei întocmite pentru circulaţia fără rovinietă valabilă, precum şi termenele stabilite de instanţele de judecată pentru soluţionarea plângerilor împotriva acestora.

Durata de utilizare a rovinietei pe reţelele de drumuri naţionale din România este de o zi, şapte zile, 30 de zile, 90 de zile sau 12 luni, preţul fiind cuprins între 3 şi 28 de euro pentru autoturisme, între 6 şi 96 de euro pentru vehicule de transport marfă sub 3,5 tone, între 4 şi 320 de euro pentru vehicule de transport marfă 3,5 – 7,5 tone şi vehicule de transport persoane cu între 9 şi 23 de locuri pe scaune. Pentru vehiculele între 7,5 şi 12 tone şi cele cu mai mult de 23 de locuri pe scaune preţul rovinietei este cuprins între 7 şi 560 de euro, pentru vehiculele de transport marfă mai mari sau egale cu 12 tone, cu maximum trei axe tariful este de 9 – 720 de euro, iar pentru aceleaşi vehicule, dar cu minimum patru axe, preţul rovinietei se încadrează între 11 şi 1.210 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here