Licitaţiile pentru studiile şi proiectarea drumului de mare viteză – autostradă, noul drum sau drum expres – pe ruta Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani, au fost publicate în SEAP, la mai bine de o lună de când Compania de Drumuri anunţă că a finalizat documentaţia. Cele patru contracte licitate au o valoarea maximă estimată de 29 milioane de euro şi o durata de 24 de luni. Autostrada sau drumul expres cu o lungime de aproape 330 km are menirea să preia traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori a traficului din Moldova şi care în prezent se desfăşoară pe DN2, un drum naţional cu câte o bandă pe sens şi un acostament puţin mai lat folosit adesea de către şoferi drept încă o bandă de circulaţie – unul din drumurile naţionale cele mai periculoase după numărul de accidente. De altfel, valorile de trafic din prezent pe ruta Nord-Sud, pe actualul DN2, sunt printre cele mai mari din ţară.

În plus, DN 2 (E85) e un drum care are oficial o singură bandă pe sens, dar cu un acostament puţin mai lat folosit adesea de către şoferi drept încă o bandă de circulaţie. Aceste aspecte, cuplate cu faptul că străbate numeroase localităţi şi şoferii depăşesc frecvent limitele de viteză, au făcut că DN2 să fie unul dintre cele mai periculoase drumuri naţionale din ţară. Doar în ultima săptămână pe DN2 au avut loc cel puţin trei accidente soldate cu mai multe persoane decedate.

Licitaţiile pentru ruta Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani au fost lansate, joi, în SEAP, după mai bine de o lună de când Compania de Drumuri anunţa că a finalizat documentaţia şi la mai bine de un an de când se discuta public de această procedură.

 

Potrivit informaţiilor publicate în SEAP, Compania de Drumuri a scos la licitaţie patru contracte pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF) şi proiectarea pe patru tronsoane diferite, contracte cu o valoare totală estimată între 111 şi 131 milioane de lei (24,6 mil Euro şi 29 mil Euro).

Durata contractelor este de 24 de luni împărţită astfel:
– în termen de 14 luni se va realiza Studiul de Fezabilitate Final
– în termen 6 luni, după finalizarea studiului de fezabilitate (20 luni de la începere) se va realiza Proiectul Tehnic
– 4 luni pentru pregătirea documentaţiei de atribuire a contractului de execuţie lucrări

În cadrul realizării SF-ului, contractantul va studia mai multe variante de traseu şi va analiza ambele variante de drum de mare viteză – autotostrada sau drum expres. Ulterior va stabili care este cel mai potrivit din punctul de vedere al raportului cost/beneficiu.

Lungimea estimată a tronsonului de drum Ploieşti – Buzău este de 65 km, iar valoarea estimată, fără TVA, este între 23,032,579 şi 27,220,411 RON.

Tronsonul Buzău – Focşani va avea o lungime estimată la 72 km, iar valoarea estimată, fără TVA, ar fi între 24,468,250.57 şi 28,917,114.31 RON.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here