Salariații vor sta acasă pe 1 iunie, de Ziua copilului, acesta fiind primul an în care ei beneficiază de această zi liberă. În plus, de liber vor profita atât salariații care au copii, cât și ceilalți, fără deosebire. Pe 1 iunie se sărbătorește Ziua copilului și, potrivit Codului muncii, este o zi în care nu se lucrează. Anul acesta, 1 iunie cade într-o zi de joi și este, practic, primul an în care salariații stau acasă în această zi. Așadar, de 1 iunie, angajatorii (indiferent dacă sunt din mediul public sau privat) sunt obligați să dea liber salariaților, în caz contrar riscând amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Cu toate că munca nu este permisă în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală, anumite categorii de salariați au, totuși, obligația de a se prezenta la serviciu. Mai exact, este vorba de unitățile sanitare și unitățile de alimentație publică, pentru care trebuie să existe programe de lucru speciale.

Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie”, scrie în Codul muncii. De asemenea, acordarea de timp liber nu este posibilă, în zilele de sărbătoare legală, pentru locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.

Prin urmare, acestor categorii de angajați trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Atunci când nu se acordă zile libere din motive justificate, salariații care lucrează în sărbătorile legale trebuie să beneficieze „de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”, conform actului.

Ultima zi liberă legală de care au beneficiat salariații a fost 1 mai. Potrivit Codului muncii, până la finalul anului, salariații ar mai beneficia de șase zile libere, cu excepția zilei de 1 iunie: a doua zi de Rusalii (5 iunie), Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Andrei (30 noiembrie), Ziua Națională a României (1 decembrie), prima și a doua zi de Crăciun (25 și 26 decembrie).

În total, în România, există 14 sărbători legale în care angajatorii trebuie să le dea liber salariaților, însă nu toate pică în timpul săptămânii. De pildă, prima zi de Paște și prima zi de Rusalii sunt întotdeauna sărbătorite în zile de duminică.

Astfel, numai ce s-au întors la școală după vacanța de Paște și 1 mai și încep deja discuțiile despre următoarea minivacanță. Mai precis, zilele de 1 iunie (joi), care este zi liberă legală, și 5 iunie (luni), declarată zi liberă ca fiind a doua zi de Rusalii. Între ele avem ziua de vineri, 2 iunie, în care ar trebui să se învețe. Ținând cont, însă, de faptul că se poate face „punte” cu weekendul, este foarte probabil ca și această zi să fie declarată zi liberă. Vor fi astfel 5 zile consecutive (joi-luni) în care copiii vor sta acasă.

Școala a reînceput pe 2 mai, dar elevii nu vor învăța mai mult de o lună și vor avea din nou parte de o minivacanță.

Astfel, ziua de 1 iunie este declarată sărbătoare legală, ceea ce înseamnă că școlile vor fi închise. Imediat după vine o altă sărbătoare legală: a doua zi de Rusalii, pe 5 iunie.

Cum 1 iunie va fi joi, iar 5 iunie va fi luni, este foarte probabil ca și ziua de vineri, 2 iunie, să fie declarată zi nelucrătoare iar elevii să nu învețe. Vom avea, așadar, o minivacanță de 5 zile:

Joi 1 iunie 2017 – Ziua Copilului (zi liberă)

Vineri 2 iunie 2017– cel mai probabil va fi zi liberă

Sâmbătă și Duminică 3 și 4 iunie 2017 – Weekend și prima zi de Rusalii

Luni 5 iunie 2017 – a doua zi de Rusalii (zi liberă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here